203dsn / o floare de câine


De câteva zile, când mă uit aiurea pe geam, văd trecând un câine care ţine-n lesă un stăpân. Câinele are fixată în jurul gâtului un fel de pâlnie, sau un fel de clopot, dintr-un fel de hârtie albă, plastifiată. Marginile pâlniei îi vin cu mult peste urechi, astfel că animalul orbecăie cu capul şlampăt, la oricare mişcare. Câinele cu clopoţel e o specie foarte rară, e un câine protejat de om. – Omul ajută câinele să nu-şi lingă rănile la propriu, întocmai ca în expresia pe care o folosesc oamenii la figurat. Fiindcă rănile câinelui sunt unse cu unguent, iar scopul clopoţelului acesta este: de a ţine câinele cât mai departe de sine. Ceilalţi câini, fără stăpân, nu au privilegiul ăsta.

Două doamne vârstnice, cu pălăriuţe albe, au trecut şi s-au amuzat că şi câinele avea pălăriuţă albă. Apoi câinele s-a oprit la semafor să traverseze strada. S-a aşezat cu fundul pe asfalt şi s-a uitat în sus. Când se opreşte şi se uită-n sus, câinele parcă e o floare.

Nia Damian, Degustătorul de visuri