la iarbă verde e totul mai frumos
e linişte în cosmos
nimeni nu plouă, nimeni nu bate vântul
se îndrăgosteşte cerul de pământul
prin aer trece o stare de bine
o chem şi vine la mine
o nesfârşită pace iese din carapace
învăluie orizontul într-un fel de gâdilat
îmi simt sufletul catifelat
apar lucruri nevăzute în minte
îmi fac cu mâna mulţimi de cuvinte
le zâmbesc şi le promit că le scriu
totul are sens, nu există nu ştiu
soarele e viu
pe obraji port flori de mac
fluturii au oameni în stomac

Şi oamenii zboară, şi zboară
Odată cu fluturii, odată cu timpul
Şi oamenii visează la iarba verde
Care îi scoate din case, din lumea reală
Şi insuficientă

Nia Damian, Noeme