Un om avea o singură cârpă. Pe ea dormea, pe ea stătea în lotus şi medita, cu ea se lega la cap când îl durea capul, cu ea ştergea praful. Şi din când în când o scutura pe geam – singurul geam pe care îl avea. Într-o zi, omul a scuturat praful cu tot cu cârpă. Atunci a luat-o vântul. Că şi lui îi trebuia o singură cârpă.

Nia Damian, Degustătorul de visuri